Cablare structurată - partener certificat CommScope SYSTIMAX

Partener certificat CommScope, în rețeaua PartnerPRO™. Proiectăm, instalăm și certificăm cablare structurată SYSTIMAX® - cupru și fibră optică - cu garanție extinsă de 25 de ani, la nivel național.

Cablarea structurată este fundația oricărei infrastructuri IT - iar noi o proiectăm, instalăm și certificăm cu soluția SYSTIMAX®.

Suntem partener certificat CommScope, parte din rețeaua PartnerPRO™. Beneficiați de o infrastructură cu garanție extinsă de 25 de ani, performanță peste standarde și suport pe întreg ciclul de viață al rețelei.

Cablare structurată SYSTIMAX - mănunchiuri de cabluri organizate și fixate în rack

Ce este cablarea structurată

Cablarea structurată este sistemul standardizat care leagă între ele toate echipamentele unei rețele - calculatoare, telefoane IP, switch-uri, servere, camere de supraveghere, puncte de acces Wi-Fi - și le conectează la internet. Este fundația fizică pe care funcționează orice infrastructură IT modernă: bine proiectată, rețeaua rămâne rapidă, fiabilă și ușor de extins ani la rând, fără înlocuiri costisitoare.

De ce SYSTIMAX

Standardul de referință

SYSTIMAX este prezent pe piața cablării structurate din 1985. Astăzi, 70% dintre companiile Fortune 100 își bazează rețelele pe SYSTIMAX.

Performanță peste standarde

Platforme dovedite de cupru și fibră - GigaSPEED®, LazrSPEED®, TeraSPEED® - proiectate să depășească cerințele standardelor actuale.

Suport pentru tehnologii noi

Concepută pentru noile realități ale rețelelor - AI, conectivitate la edge, PoE de mare putere și tranziția către viteze tot mai mari - fără reproiectarea infrastructurii.

O infrastructură durabilă

Un sistem corect proiectat rămâne utilizabil pe termen lung, pe măsură ce cerințele rețelei cresc.

Suport 360°

Programul SYSTIMAX Assurance acoperă întreg ciclul de viață - design, training, suport tehnic și garanții de performanță.

Soluție la cheie

Cupru, fibră optică, management de cabluri și inteligență de rețea - o singură platformă pentru orice mediu de cablare structurată.

Garanție extinsă de 25 de ani

Prin programul SYSTIMAX Assurance, primiți o garanție care acoperă atât componentele, cât și performanța aplicațiilor.

Garanția extinsă de produs (25 de ani)

CommScope garantează că sistemul de cablare respectă specificațiile de performanță pe o durată de 25 de ani de la recepție.

Application Assurance

Garanția că aplicațiile de mare viteză vor funcționa conform performanțelor proiectate pe canalul SYSTIMAX instalat - siguranță pentru migrarea către aplicații tot mai rapide.

Sertar de management fibră optică SYSTIMAX cu pigtail-uri codate color și cuploare LC

Soluții complete

Cupru - GigaSPEED® (Cat 6A / Cat 6)

Suport pentru PoE de mare putere, lățime de bandă mare și convergență - ecranat sau neecranat, pentru densități și performanțe ridicate.

Fibră optică - LazrSPEED® & TeraSPEED®

Multimod (OM3 / OM4 / OM5) și monomod (OS2) pentru 10/40/100G și distanțe extinse, în centre de date și backbone-uri de campus.

Management de cabluri & camere tehnice

Organizare, etichetare, paturi de cabluri, rack-uri și camere tehnice - pentru o infrastructură ordonată, ușor de întreținut și de extins.

Inteligență de rețea

Infrastructură inteligentă și soluții de alimentare, pentru vizibilitate și management mai bun al rețelei fizice.

Aplicații

Centre de date

Backbone și conectivitate de mare viteză, pregătite pentru densitate și creștere.

Clădiri de birouri & clădiri inteligente

Rețele convergente - date, voce, Wi-Fi, securitate - pe o singură infrastructură.

Spații industriale & logistică

Cablare robustă pentru hale, depozite și medii de producție.

Prize de date montate aplicat pe un stâlp industrial, cu rezerva de cablu organizată pe pat de sârmă

Serviciile noastre

Proiectare & design

Proiectare conform specificațiilor SYSTIMAX, adaptată cerințelor de azi și de mâine.

Instalare certificată

Tehnicieni calificați, componente performante și respectarea standardelor și a celor mai bune practici din industrie.

Certificare & garanție

Testare, certificare și înregistrarea garanției extinse de 25 de ani SYSTIMAX.

Mentenanță & management de proiect

Suport pe întreg ciclul de viață, cu management de proiect local și internațional.

Acoperire națională

Echipe permanente în București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov și Craiova și 20 de ani de experiență - locală și internațională - în proiectarea, instalarea, mentenanța și managementul rețelelor de cablare structurată.

Studiu de caz: retrofit complet într-o fabrică activă

O facilitate industrială de peste 30.000 m² din Drobeta-Turnu Severin avea nevoie de o rețea complet nouă - fără să oprească producția. Am proiectat și instalat un sistem SYSTIMAX® la cheie: ~46 km de cupru Cat 7 (F/FTP) și ~7,5 km de fibră OS2, organizate în 8 inele redundante, cu trei rețele segregate (Office, MES, CCTV) pe aceeași infrastructură fizică, alimentare neîntreruptibilă Eaton și 27 de rack-uri - totul certificat și înregistrat pentru garanția de 25 de ani.

Citiți studiul de caz complet

Studiu de caz: sediul Microsoft din Palas Campus Iași

Pentru sediul Microsoft de 3.300 m² din Palas Campus Iași, am proiectat și instalat cablarea structurată completă pe infrastructură SYSTIMAX®: aproape 14 km de cupru Cat 6 și Cat 6A, backbone de fibră OM4 și camere de servere echipate la cheie - rack-uri, PDU-uri și management de cabluri - cu instalarea certificată și garanția de 25 de ani înregistrată.

Citiți studiul de caz complet

Construiți o infrastructură de rețea scalabilă

Porturi PoE de mare putere, lățime de bandă mai mare, convergență și flexibilitate - cu garanția unei soluții certificate.

Începem cu un site-survey. Vizităm locația, măsurăm traseele, evaluăm camerele tehnice și ce infrastructură există deja, apoi vă trimitem propunerea tehnică, oferta și termenul de execuție pentru a putea evalua rapid și clar investiția necesară.

Solicitați un site survey